Gentlemens Race in echipa de fete

Cam de doi ani de zile am tot auzit de Gentlemens Race, aceasta „cursa” de biciclete care de fapt nu este un concurs. Este un concept inedit, bazat pe incredere si pe capacitatea participantilor de a termina traseul doar prin fortele proprii. Nu exista puncte de control, arbitrii sau suport pe traseu, iar atmosfera este relaxata si prieteneasca. Anul acesta in sfarsit am reusit sa particip, s-au aliniat si planetele cu programul, si am avut si norocul sa pot participa intr-o echipa doar de fete. Pentru ca Gentlemenii sunt simpatici, si accepta si Ladies in cursa 😉

Echipele au cate 6 membri, care parcurg impreuna cei 144 km, cu 1200m diferenta de nivel pozitiva. Stii cat de greu este sa strangi la un loc 6 fete, de nivel relativ apropiat la ciclism? Aproape imposibil! 🙂 Din fericire am vazut ca la aceasta editie au participat doua echipe doar de fete! Am fost noi, Mix & Match, si Daimon Women Cycling, ma bucur sa vad ca din ce in ce mai multe echipe includ fete, si lucreaza serios la antrenamente si vizibilitate. Ladies, sport is so much fun! 😉

The Chill Pill

Ne-am adunat duminica dimineata la Podul Olt, pentru start. Atmosfera absolut super, n-am mai intalnit asa ceva la nici un concurs. Ne-am strans practic in gradina organizatorilor, oameni chill, cafea buna, vibe super relaxat. Eu sunt mai incrancenata din fire, asa ca in primele 10 minute m-am invartit ca un bondar prin toate partile, pana m-a prins si pe mine vibe-ul locului si m-am linistit. Se prevedea o zi foarte insorita si calda, asa ca am profitat de ultimele minute inainte de start sa ma dau cu crema de soare si sa savurez o cafea buna impreuna cu fetele.

(c) Alina Selinadie
Nu stiu ce faceam cu coada in poze, pare ca ma pregateam de tsaheylu (conexiunea din Avatar). Ce-i drept m-am inteles foarte bine cu Persephona, cursiera mea, suntem ca un singur organism 🙂

Am pornit cu toata echipa, startul se da la fiecare 3 minute, astfel incat sa nu ne aglomeram pe traseu. Noi estimand un timp mai lung pana la finish, am luat startul printre primele echipe (se da in ordinea inversa a valorii echipelor). Ne venea tuturor sa zburdam la inceput, asa ca am muncit un pic ca sa ne temperam, si sa ne alegem un ritm confortabil si sustenabil pe toata durata cursei. Am decis sa mergem in pluton 2 cate 2, si sa ne schimbam in functie de cum ne simtit.

(c) Alina Selinadie
Check out ce sosete colorate port! Momentan sunt perechea mea preferata, Short Socks de la www.cepsports.ro

Prima parte a trecut pe nesimtite, am stat la povesti in timp ce bigudeam la pedale, si in curand am ajuns la prima urcare. Nu stiam la ce sa ma astept, si aveam un pic de emotii, pentru ca anul acesta nu prea am apucat sa ies la munte si sa ma antrenez pe urcari. Am tot facut ture prin jurul Bucurestiului, unde este plat ca in palma. Din fericire panta era destul de lina, si am mers fara probleme. Ma tot dau cu angrenajul meu de plat – foi de 53/39 – si la urcare imi lipseste forta necesara ca sa mentin viteza. Dar aceasta urcare a fost super ok, scurta si lina, am petrecut-o povestind.

Intalniri de gradul zero

Dupa ce ne-am regrupat dupa urcare, am inceput sa mergem un pic mai ordonat. Ne-am dat seama ca pierdem viteza stand la povesti, si vantul de fata se intetise un pic, asa ca ne-am organizat in sir indian, si am inceput sa ducem trena cu schimbul mai serios. Peisajul era absolut superb! As fi stat mereu in fata, doar ca sa ma bucur de vedere: dealuri de jur imprejur, casute pitite, toata natura de un verde imbietor! Imi venea sa ma rostogolesc prin iarba de drag pentru toata frumusetea din jur! Si in culmea bucuriei, dintr-o data simt cum ma pisca ceva tare de spate si incep sa tip!!! Am tras repede pe marginea drumului si am inceput sa scot hainele de pe mine: simtisem ca este o albina sub tricou. Ma despoi eu pe marginea drumului, in timp ce fetele se uita la mine ca la nebuni, nu apucasem sa le explic despre ce e vorba. Raman la bustiera si incepem sa ne uitam la spate – din fericire nu este nici un ac infipt in mine, si cel mai probabil nu a fost o albina. Concluzionam ca m-a muscat o musca mare si piscacioasa, asa ca pornim mai departe. Ma cam ustura piscatura…

(c) Alina Selinadie
Smiling, the sun is shining, the bugs are biting 🙂

In urmatorii kilometri au mai multe intalniri de gradul zero cu insectele. Una a intrat in casca, si s-a prins in par. O simt cum bazaie de nebuna in capul meu, si sper cu dezgust ca se va elibera repede, pentru ca nu imi plac deloc, dar DELOC insectele. O alta se loveste de pieptul meu si imi intra in bustiera. BLEAHHHH! Pe asta nu o las, si incep sa fac acrobatii cu mainile pe sub tricou, pana reusesc sa o scot afara. Fetele rad cand o vad zburand! Pe alta o inghit. ICK!!!

The climbs

Vine in sfarsit adevarata urcare a traseului: Zagonul. Este drum neasfaltat, dar in conditii destul de bune. Ne rasfiram in functie de energia pe care o mai are fiecare, si ramane sa ne regrupam la o cola dupa coborare. Aici chiar simt lipsa foii mele mici de pe compact – panta e mai abrupta si ar fi mai usor de urcat in cadenta. Dar asta e, forta face piciorul frumos (so I’ve heard), asa ca lucram cu ce avem! Merg incet, ma streseaza si gandul ca as putea face pana aici. Mi-ar lua un secol sa o repar, skillurile mecanice nu sunt chiar punctul meu forte :p Din fericire nici urcarea asta nu e chiar atat de lunga pe cat ma asteptam, si se termina dupa 4 km. Numai bine, chiar ramasesem fara „benzina” pe ultima parte, si inaintam infiorator de incet. Urmeaza o coborare care nu mi-a placut, plina de pietricele mici si ascutite, asa ca iau virajele foarte foarte incet. Fara pana, fara pana, fara pana, asta imi zic in cap, si din fericire nu am avut nicio problema.

Timp de regrupare: cola si rehidratare. Stam un pic la umbra sa ne adunam toate, si dam gata cate o cola rece. Nimic nu mi se pare mai bun dupa mersul pe bicicleta in caldura! Am luat deja un baton Voltage Energy Cake, si un gel Carbosnack, dar totusi avem 100 km la bord.

(c) Alina Selinadie
Ca fetele cochetele 🙂

Pornim vijelios pentru ultimii 45 de kilometri. Avem vant bun si megem bine, pana cand undeva gasim o mica urcare. Scurta rau, dar eu era sa lesin pe ea. M-a luat si o foameee, neneeeee, si vad doar beri reci si gratare in mintea mea. Scot ultimul gel din buzunar, un Endurosnack, care socotesc eu ca imi ajunge pentru ultimii 30km. Doar ca am uitat sa ii indepartez folia protectorare de sub capac, si acum iarasi fac acrobatii cu mainile si dintii ca sa reusesc sa il desfac. Nu vrea! Dar mie mi-e foame rau, asa ca insist! Pana la urma reusesc sa il rod oarecum, ii fac o mica gaura cu caninii, si ma chinui sa mananc pe acolo. Cine spunea ca nu aveam dinti de carnivore? ROAR!!! :p

At the finish line

Cu o doza de carbohidrati in sange am inviat si eu, si numai bine ca urmeaza o coborare lunga si lina. Timp sa le prind pe fete din urma, si sa ne strangem iarasi toate la un loc. Suntem toate obosite, dar mai este putin de tot. Acesti ultimi kilometri au darul sa se dilate, cumva finishul nu mai vine, si noi tot cautam. Waaaa, vedem in sfarsit podul, si toate ne bucuram ca am ajuns.

(c) Alina Selinadie Are we there yet? No? How about now?

Finish, urmat de 3 km alergare (trebuiau sa fie 5, dar eram dead de caldura si lipsa de chef), pizza, un strop de bere, si drumul inapoi la Bucuresti. Sper sa repetam cat mai des experienta, pentru ca mi-a placut mult senzatia de a iesi cu fetele la cursa. Am auzit ca se organizeaza un Gents si in toamna 🙂